Despre noi

Biserica Penticostală Betleem

Suntem o biserică ce se închină lui Dumnezeu şi vesteşte Evanghelia şi pe Domnul Isus (singura cale către Dumnezeu, adevărul absolut şi sursa vieţii adevărate). Suntem o familie care învaţă împreună să-L iubească pe Dumnezeu şi unii pe alţii. 

Ce credem

Existăm pentru a-L glorifica pe Dumnezeu prin tot ceea ce suntem și înfăptuim. Creștem în cunoașterea Sa prin comuniunea noastră ca frați și prieteni. Îl vestim pe El, Speranța lumii!

01

Biblia

Noi credem că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu fără greşeală şi singura noastră normă în viaţa de credinţă.

02

Trinitate

Noi credem într-un singur Dumnezeu, existând etern în trei persoane : TATĂL, FIUL, şi DUHUL SFÂNT.

03

Isus Hristos

Noi credem în divinatea Domnului nostru Isus Hristos, în întruparea Lui prin naşterea din fecioara Maria, în viata Lui umană fără păcat, în moartea Lui înlocuitoare şi ispăşitoare, în învierea Lui în trup, în înălţarea Lui la cer, în lucrarea Lui ca Singur Mijlocitor la Tatăl şi reântoarcerea Lui în putere şi glorie.

04

Pocăinţă

Noi credem că omul este pierdut datorită faptului că prin neascultare s-a făcut vinovat şi a ieşit de sub autoritatea lui Dumnezeu şi că el trebuie să se întoarcă sub autoritatea lui Dumnezeu, prin pocăinţă şi credinţa în jertfa Domnului nostru Isus.

05

Botez

Noi credem că botezul în apă, care se acordă per­soanelor care cred şi care s-au întors la Dumnezeu, trebuie efectuat printr-o singură cufundare în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.

06

Închinare​

Ne închinăm împreună și credem în închinarea ca mod de viață. Închinarea este un mijloc important de edificare comunitară și individuală.

07

Duhul Sfânt

Noi credem că experienţa botezului cu Duhul Sfânt ca la Cincizecime este actuală pentru fiecare credcincios şi că ea este distinctă şi ulterioară mântuirii.

Vrei sa ne vizitezi?

Te invităm să te bucuri la timpul nostru de închinare şi să te alături unuia din grupurile bisericii. Fie că eşti tânăr, părinte sau senior, oricine îşi poate găsi locul în comunitatea noastră

Mărturii

Câteva din poveştile de viaţă a membrilor bisericii noastre. Apasă pe numele persoanei pentru a afla mărturia întreagă

Nu citeam Biblia și în viața mea erau tot felul de păcate, dar eu nu-mi făceam probleme și spuneam că sunt un bun creștin
Am înţeles că locul meu este în biserică lângă aceşti oameni care îl iubesc pe Dumnezeu şi care au devenit fraţii si surorile mele în credinţă
Cineva mi-a zis să-L pun la încercare pe Dumnezeu și pentru aceasta să merg la o adunare a pocăiților. Am promis că mă duc și m-am dus, dar fără a avea cel mai mic gând de pocăință...